INSTITUTUL NAȚIONAL DE MEDICINĂ SPORTIVĂ
- Detalii
- By Super Admin
- Categorie: Stiri recente
- Accesări: 41
INSTITUTUL NAȚIONAL DE MEDICINĂ SPORTIVĂ, este instituţie publică, subordonată Ministerului Sănătăţii, având sediul în Bucureşti, B-dul Basarabia nr. 37-39, sectorul 2, cod poştal 022103.
Institutul a fost înființat în anul 1962, sub denumirea de Centrul de Medicină Sportivă, fiind centru metodologic al rețelei, cu sarcini de asistență, cercetare și învățământ. Ulterior, în anul 1991, activitatea Centrului de Medicină Sportivă este preluatprin trasformarea și reorganizarea acestuia, de către Institutul de Medicină Sportivă, ce urma să devină în scurt timp, respectiv în anul 1998, Institutul Național de Medicină Sportivă.
Agenda conducerii
- Detalii
- By Administrator
- Categorie: Despre noi
- Accesări: 45
- Rezolvarea problemelor curente ale instituţiei,
- Întruniri periodice cu persoanele care ocupă funcţii de conducere în cadrul instituţiei pentru constatarea deficienţelor survenite şi propuneri în vederea remedierii acestora,
- Participarea la întrunirile şi/sau sedinţele organizate de Ministerul Sănătăţii şi de alte instituţii, organizaţii şi structuri din domeniul medical, în legătură cu activitatea Institutului Naţional de Medicină Sportivă,
- Participarea la întrunirile comisiei pentru monitorizarea, coordonarea şi îndrumarea metodologică a dezvoltării sistemului de control intern managerial,
- Participarea la întruniri cu reprezentanţi ai C.O.S.R., ai Federaţiilor Sportive Naţionale şi ai altor structuri sportive, în vederea stabilirii suportului necesar ce va fi acordat de către Institutul Naţional de Medicină cu ocazia desfăşurării activităţilor sportive de performanţă,
- Participarea şi conducerea şedinţelor consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Medicină Sportivă,
- Participarea la evenimentele medicale ce se desfăşoară în cadrul Institutului Naţional de Medicină Sportivă,
- Audienţe












